joi, 11 decembrie 2014

Primăvara, sub ploaia de lumină (10 martie, 2010)

Se înfoaie în ghivece zambilele, lalelele și narcisele prin prăvăliile cu flori, parfumul dă buzna și deșteaptă alergii de nu mai ajung batistele. Sarea, gri-albicioasă ca nisipul mineral de la Wassaga, se scurge în fuioare fine de pe capotele mașinilor și spoiește trotuarele înguste, închipuite din dale tărcate și aliniate la ochi, întru descurajarea mersului pe jos .

Iarba arată ca freza unui adolescent trezit cu goarna. Prin rigole se ghemuiește câte o gazetă ofilită și decolorată, strivită cu săptămânile sub mormane de zăpadă. La prânz, ies liceenele de la școală cu fustele fluturând și picioarele învinețite de frig, ies băieții cu ghiozdanele într-o rână și cu firele albe ale IPodului atârnând din urechi.

Urcă soarele de-o suliță deasupra arțarilor dezgoliți. Seara, aleile se-mbată în portocaliul becurilor ecologice și se aud guguștiucii. Noaptea e tăiată de țipetele cârdurilor de gâște neplecate în țările calde, de urletele prelungi ale coioților care urmează cursul râului și se înfig până în inima orașului, căutându-și perechea. Instinctul bate civilizația, în fiecare primăvară.

Scaune desperecheate și dormeze deșelate se înșiră, în suburbii, la alegere. La streșini, ici și colo, se leagănă aritmic ghirlande de Crăciun, desperecheate. Pozele de iarnă sunt ascunse prin sertare, din superstiție să nu se întoarcă zăpada, lumânările cu miros de caramel ajung la coș.

Puzderie, particulele minuscule de praf sclipesc orbitor în lumină, când scuturi orice. Lumina crudă a dat buzna peste o natură încă nedezmorțită, cu colbul abia dezghețat, încă nedomolit de ploi. Miroase a reavăn și, fin, a gheață veche și poroasă, miroase, în rafale purtate peste platourile Quebecului, tocmai de la Golful Hudson.

Amețit de bombardamentul de fotoni, privești fără țintă în toate direcțiile și te descoperi, ca în fiecare primăvară, la primul uitat atent în oglindă, altul. Cu mai multe fire albe, cu câteva kilograme în plus. Ochelarii de soare purtați la condus dau o alură dinamică și te mint c-a venit vara. Primăvara vine într-o săptămână. Cerul se albăstrește ca cicoarea de pe margine șanțului copilăriei, la bunici.

Bolta aruncă reflexe violet și bleumarin în apele lacului Ontario și e deajuns să vezi catamaranul traversând de la Buffalo la Toronto, ca toate nazbâtiile, pregătite verii ce va să vină, să-ți încolțească în minte. Tu ești mai grăbit să-ți vină vremea caldă și scoți pe terasă șezlongurile, mâinile îți îngheață încă pe umbrela de soare înfășurată, dar n-ar fi pentru prima oară.

Ai încercat grătarul. Ești mulțumit, merge, poate să vină vremea caldă. Auzi ca prin vis că te așteaptă un program interesant de mici reparații de primă urgență pe lângă casă și, cu ochii mijiți sub lentilele fumurii și cu mâinile în buzunarele gecii, măsori în minte metrii cubi de frunze și de vreascuri care te așteaptă. Ți-ar trebui o roabă. Anul acesta n-ai mai fost fost barometrul rezistenței la iarna prelungită al emigrației române.

Ai traversat o iarnă mai blândă decât cea europeană, ai celebrat o Olimpiadă care a certificat, prin participare și interes, naționalismul canadian în agregare. Bucură-te, de acum vine vremea de ieșit din casă!

Niciun comentariu: