vineri, 30 ianuarie 2015

Emoții în cădere liberă

Cu mulți ani în urmă, părinții mei se întrebau retoric în gând, cu voce tare iar uneori mă întrebau direct de ce am plecat din România. Fiindcă, nu-i așa, aș fi putut avea și eu o „situație bună”, așa cum cei de prin agenda mea de telefoane o aveau și o demonstrau deja. Locuiam fix în buricul Bucureștiului, pe lângă Palat și aveam, e drept, locul meu cu gard corespunzător în societatea vremii. De ce-am plecat când aș fi putut face și eu și avea și eu ce aveau semenii mei din agenda mea de telefoane? Ce-am avut de-am plecat și-am lăsat totul baltă?

Ce să le fi spus? Că știam, încă de când lucram în presă și apoi într-unul dintre ministerele încărcate de informații, în  ultimii doi ani ai carierei mele românești ,cum anume mergeau lucrurile și că nu puteam vorbi ceea ce vedeam cu ochii mei, în timpul zilei? Că ajungeam acasă, nu o dată, plângând la  propriu, știind că se petreceau lucruri strigătoare la cer? Le-am uitat între timp și este normal așa. Țin însă bine minte creierii întinși de pe urma caracatiței pe care eu trebuia să o navighez, prin natura serviciului, în vârful picioarelor.

Vorbesc acum foarte des cu părinții mei pe skype. De mult nu m-au mai comparat cu semenii care, iată, fac paginile întâi ale ziarelor și sunt cocoșați de imoralitate, de corupție, de diletantism, de caracatița la care s-au racordat cu bună știință, sperând că nimeni și niciodată nu-i va întreba de pradă. Lucrurile s-au liniștit pe partea asta, întrucât am confirmat că n-aș vrea să-mi fie frică că-mi bate noaptea, poliția, la ușă pentru mai știu eu ce mișmașuri. Bine-am făcut c-am stat deoparte.



Ce văd acum, însă, e periculos, strategic vorbind, pentru țară, e ușor destabilizator și, dincolo de apetitul popular pentru dreptate, tăvălugul evenimentelor este în doză cam mare. Sunt salutare toate aceste arestări la vârf, le doresc procurorilor acelora putere, curaj și determinare să ducă la capăt ceea ce au de făcut. Nu-i cunosc, ei și băieții mascați de la DNA nu au nume în presă (normal, în fond) dar îi văd ca pe o armată de termite pornită să demoleze Peleșul corupției românești, cu serios suport logistic și de know how venit de la democrațiile consacrate.  Bun așa.

Cu toate acestea, avalanșa de evenimente este, zic eu, cu mult prea puternică  (emoțional și social vorbind) pentru populația civilă ca să nu existe pericolul unor contra-manifestații populare de extremă stânga, de tipul celor din Grecia, în scurt timp, săptămâni, zic eu. Aș vrea să greșesc și să sper că românii își vor ține cumpătul și nu-și vor revărsa, național și deodată, sila nemărginită față de corupția mare. Să mai reziste, să-și vadă de treabă, să nu se pripească și să nu ceară marea cu sarea, peste noapte. Le țin pumnii să nu decidă cu inima ci cu mintea.

În România, azi, 30 ianuarie 2015, vârfurile politicii sunt în cădere liberă. Declarațiile zboară,acuzele curg, aluziile se-adună în teanc, dreapta, centrul și stânga spectrului se întrec în a se arăta cu degetul iar milioanele de euro delapidate ori cheltuite haotic plutesc în horă deasupra creștetelor lor. Halucinant.

2 comentarii:

elena spunea...

Magdalena, romanii sunt relativi calmi, si aici ma refer la marea masa, pentru ca mariii corupti au inceput sa se dea singuri in vileag, noi doar stam si privim circul, sarabanda asta in care erau prinsi toti si din care acum "zboara" unul cate unul...fie din cauza vitezei cu care s-au aventurat in hora, fie ca au calcat pe batatura celui de langa ei ! Un lucru e cert, sunt precum piesele dintr-un joc de domino, ca sa fiu in ton cu imaginea postarii tale, extrem de sugestiva dealtfel...nu mai exista cale de intoarcere!

Magdalena Manea spunea...

Asta este un lucru bun, păstratul cumpătului. Sper să fie la fel când procesul o să coboare o treaptă, la eșalonul doi; am văzut că deja un profesor universitar a fost luat cu flagrant, ăsta ar fi eșalonul doi să zic așa... Acolo văd eu ceva disconfort, de la eșalonul doi în jos. Ținem pumnii pentru o curățenie așa cum trebuie :)