sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Tu ai avea curajul să iei ploaia în creștet?

Ce nu știi tu, copile, despre mine:am sufletul mai plin și mai rotund decât limba, alta decât a mea, în care-mi amintesc, dimineața, că trăiesc. Mai mare decât până sus, la cerul avioanelor care roiesc la aeroportul Pearson, am atâtea și atâtea adunate acolo!
De exemplu, în școală noi am învățat numele munților, am văzut fotografiile lor în cartea de geografie (adesea și în realitate) iar apoi citeam singuri legendele munților,  la orele de literatură sau răsturnați în patul din dormitor, cu cartea sucită, sugrumată, spre exasperarea părinților. Am pus laolaltă numele, imaginea și legenda unui munte, știi tu cum vine asta?


Apoi am încă în minte o sumedenie de cântece și de poezii învățate, memorate și citite în anii denși ai școlii și mai apoi, pentru ca acum literele lor să se amestece și să-mi aștearnă, pe gând, câte un vers, ori de câte ori mi-ar fi drag să mă gândesc la ceva frumos.
Amintirile mele, copile, nu sunt virtuale, aveam discuri de vinil, le simt încă textura, gustul, mirosul. Am stricat acul pick-up-ului nu o dată, am deșirat benzi de magnetofon și le-am încălcit din greșeală, am încălecat bicicleta vacanță după vacanță și-am bătut drumurile cu soarele verii în creștet, până cădeam lată de osteneală.

Am alergat, m-am ascuns, am sărit pâraie, noroaie, șopârle, am strigat, țipat, râs, m-am învârtit după copaci pe la marginea pădurilor, am iubit cu mirosul de fân intrat în piele, am plâns și cămașa de pe mine și am bocit, de unde-i fi știut asta, la înmormântările rudelor apropiate, am mâncat colivă și-am înșirat codițe de cireșe pe ață atunci când bunica mea, prin începutul verii, împărțea de sufletul morților din coșul de nuiele cănile și colacii sfințiți de popa Petrescu la biserica din Ianca.


Am mirosit busuioc, am avut furnicături în obraji și înțepături în palmă de la puful gutuilor culese când îmbătrâneau și toamna și anul, am învelit nuci în poleială, am făcut lănțișoare din hârtie colorată ca să decorez bradul și cornete învelite, spiralat, în hârtie creponată tăiată migălos, mi-am spart dinții în bomboanele vechi de pom, m-am bătut cu alți copii, am tuns fetița vecinilor, am machiat cu creion chimic păpușile pe la ochi, de-arătau toate ca ratonii.

Am îngropat o păpușă și i-am făcut pomană, după care mi-a fost frică s-o mai aduc în casă, pe alta am făcut-o mireasă și i-am făcut o nuntă –zi de vară până-n seară, am plecat în atâtea călătorii imaginare, cu liota de păpuși și împreună cu fratele meu mai mic, Cătălin! O dată am împletit, din fâșii de cârpe, unșarpe lung de vreo zece-doișpe metri pe care l-am târâit după noi prin toată curtea, până i-am făcut praf bunicii toate straturile cu flori. Am văruit cotețul găinilor și i-am pus firma Hotel Găina, am alergat gâștele cu nuiaua, am citit Democrația Naturii a lui Dinescu ca pe biblie- habar n-am dacă înțelegeam mare lucru, sau citeam doar pentru că purtau democrația în titlu, am vrut să fug din țară la paișpe ani, mă tot gândeam, la mare fiind cu ai mei, cum tai eu drumul de la Saturn la Istanbul, așa, în diagonală, că atlasul așa spunea, că s-ar fi putut...apoi am vrut să fug din nou, oriunde, pe la șapteșpe, după o tabără de limba engleză (sic!) la Timișoara, de unde am venit căpiată de mirosurile vestului și unde mi-am cumpărat și primul pachet de țigări, să-ți mai zic?

Nu-ți mai zic, văd cum ți se stinge privirea, nu înțelegi mare lucru, poate nu vezi sensul celor spuse de mine. Și nu știu dacă să am remușcări că nu-ți pot oferi și ție atâtea amintiri câte s-au strâns în mine. Te-aș smulge din computer pentru vreun an, pentru o gură de aer curat, pentru o poveste tipărită pe hârtie, pentru o ghidușie de pomină. Ai avea curaj să iei ploaia în creștet?

3 comentarii:

elena spunea...

Fantastic!!!...cred ca nu am trait decat pe jumatate din ce ai experimentat tu...acum insa stiu c-as putea sa fac toate aceste lucruri cu orice risc ! O viata atat de plina, atat de incarcata de emotii, de bucurii marunte care au facut intregul, este o viata adevarata ! O vreau si eu...o vreau acum, si-mi promit sa nu ratez nimic din ce am citit aici, Magda ! Multumesc pentru aceasta revelatie...

elena spunea...

N-am rezistat si am mai citit o data, si-nca o data...si-ti spun asa: de fiecare data am simt altceva, e un amestec aici de trairi extraordinare...de la gluma, la tristete, de la nostalgie la speranta...la speranta ca intr-o zi vei retrai cumva toate aceste lucruri minunate din viata ta ! Poate fi o utopie aceasta dorinta neexprimata dar pe care eu am perceput-o ca fiind reala, dar sa stii, Magda...daca simti ca vrei sa faci asta, sa nu reprimi dorinta, vei avea cea mai mare bucurie din viata ta, chiar daca la alt nivel al cunoasterii si al inaltimii varstei ! Am incercat stari diferite, spuneam...am ras, am plans cu o lacrima in coltul ochilor, m-am intristat, m-am bucurat...deci AM TRAIT !!! Si-acum, trag aer adanc in piept, deschid fereastrea biroului, deschid ochii si ma desprind din lumea aceea in care m-ai bagat si ma reintorc in asta reala...pana maine, cand te voi citi iarasi !

Magdalena Manea spunea...

Mulțumesc mult Elena...și, doamne, câte mai urmează :) Poveștile stau înșirate ca vrăbiile pe frânghia de rufe, într-n asfințit pe muchie, când găinile abia au plecat la culcare și curtea a rămas plină-plină de semințe împrăștiate peste tot, numai bune de ciugulit. Ia să vezi!