M-am gândit, m-am răzgândit, dacă să vă scriu sau nu și iată că vă scriu Vouă, după trei zile, trei rotații complete ale pământului în jurul axei, timp și spațiu destul cât să se cearnă și discearnă niște gânduri. Le-am tot sucit și răsucit, dacă să le pun în ordine, pe vorbe, sau nu.
Ție-ți spun, cu tine vorbesc (și ai venit primul în minte). Ți-aș spune că nu-s distanțe care să doboare gândurile. Aș fi preferat să te fi lăsat ca pe un scaun vechi, la rigolă, să te ignor, să te fi pălmuit atunci în seara ultimă, târzie, de mai, printre bagaje, să te fi urât dac-aș fi putut.
Reflex, security blanket sau nu, păstrez încă cele câteva scrisori împrăștiate între ani și anotimpuri și știu că nu ne-am întâlnit întîmplător, nici atunci la început și nici apoi, în cele câteva rânduri în care mă-ntrebai insistent dacă mai am ceva și încă ceva de spus despre mine, ce nu spusesem încă (lungi monoloage, mă gândesc acum că probabil te-am plictisit de moarte), voiai să vezi dacă mai e ceva de capul meu, altceva decât cuvintele scrise.
Și asta te-a pierdut.
Nu numai pe tine, dar în fine. Știu că m-ai iubit, mult și mult timp, și nici veacul n-o să-ncheie călătoria asta a noastră...
Citește mai departe pe Catchy
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu