Tăcând, mă afli
cel mai bine. Și totul depinde de tine.
Depinde de cât și
cum mă-ntrebi, depinde de cât și cum ești prezent sub streașina boltită a
cerului tău, depinde de stele, depinde de iele, de basme și distanțe, de
romanțe.
Nu mă-ncadra în
șabloane, nu-mi număra banii și nici anii, eu n-am anii mei din acte. Nu
mă-ntreba ce visez în nopțile cu lună plină și nici cât de lungă mi-e lesa
conveniențelor, pe lumină.
Citește-mi în palmă, când vrei să iei o carte,
citește-mi în ochi dacă vrei să mergi mai departe.
Te-am căutat
fiindcă ți-a venit vremea să te știu și nu te poți opune. Vremea asta poate să
mai vie la anul, bucură-te de ea până vine peste noi toți, iarna grea.
Vreau să te știu,
cu deschiderea aceea de ceruri ce se-ntâmplă de câteva ori în viață.
N-am habar
de legi scrise de oameni, n-am idee dacă ți-e deja sufletul plin.
La mine vii,
dacă vii, curat așa cum maica te-a lăsat, dulce-amărui, senin, senin.
Nu mă-ntreba
prostii, că prostii înapoi vei primi.
Taci-mă, nu mă
vorbi.
Cunoaște-mă și,
de ți-a venit și ție vremea, lasă-te înlăuntrul ochilor mei, al minții mele.
Voi aluneca, încet,
înlăuntrul sufletului tău, până ai să simți amorțeala dulce a tavanului alb, de
după.
Iar dacă de acolo
vei ieși teafăr, frumoasă are să-ți fie calea.
Tu ai drumul, eu
am abisul și cerul.
Tu alegi, eu am
să mă tac, încet-încet.
Privindu-te
dincolo de ochi.
**
Mai vii? Ești sigur?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu